Curs gratuit de specializare în Bratislava
Săptămâna trecută, timp de trei zile, a avut loc la centrul tehnic Firestone din Bratislava, cursul de instruire pentru contractori. La acest curs intensiv au participat 12 persoane, împărțite în grupuri mici de lucru a câte 2-3 persoane. În cadrul acestui curs colaboratorii noștri au avut parte de instruire teoretică și practică, însușind particularitățile acoperișurilor tip terasă, executate cu membrana EPDM RubberGard respectiv TPO/FPO.
În aceste trei zile cursanții au participat și la o cină festivă, cu ocazia aceasta cunoscându-se mai bine. Colaboratorii noștri au plecat spre casele lor cu amintiri plăcute și cu tehnicile însușite.
Le mulțumim și pe această cale, și le dorim succes în continuare!